Campionatul Național de Schi-Alpinism, Vertical Race

Sâmbătă, 5 ianuarie 2019, va avea loc Campionatul Național de Schi-Alpinism, Vertical Race, ce se va desfășura concomitent cu Skimo Vertical Race Azuga. Organizatorul este Clubul Sportiv Caraimanul Bușteni – secția de schi-alpinism, sub egida Federației Române de Alpinism și Escaladă. Parteneri: Skimo Team, Primăria Orașului Azuga și Azuga Ski & Bike Resort. Locația evenimentului este pârtia de schi Sorica din orașul Azuga.

Programul evenimentului este următorul

  • Ora 08:00 – 09:30 – Înscrierea în concurs și ridicarea kitului de participare. 
  • Ora 09:30 – 09:50 – Validarea înscrierilor.
  • Ora 09:50 – 10:00 – Scurtă ședință tehnică.
  • Ora 10:00             – Startul în competiție.
  • Ora 10:00 – 11:00 – Desfășurarea competiției.
  • Ora 11:00 – 11:30 – Fotografia de grup, la linia de sosire.
  • Ora 11:30 – 12:30 – Întocmirea clasamentului.
  • Ora 12:30 – 13:00 – Festivitatea de premiere.

Categorii participante la CN Schi-Alpinism

  • seniori M/F 21-39 ani;
  • juniori M/F 18,19,20 ani;
  • cadeți M/F 15,16,17 ani;

Următoarele categorii de participanți vor fi incluse în Skimo Vertical Race Azuga, separat de CN Vertical:

  • master M/F 40+ ani; 
  • copii mari M/F 12,13,14 ani;
  • copii mici M/F 9,10,11 ani.

NOTE:

  • Pentru a putea concura la CN Vertical, participanții trebuie să fie sportivi legitimați în cadrul unui club sportiv afiliat F.R.A.E.
  • Pentru stabilirea înscrierii la o anumită categorie va fi luată în considerare vârsta concurentului din anul competiției. 

Profilul traseului

  • Traseul de concurs constă într-o ascensiune pe schiuri (foci) de la baza pârtiei de schi Sorica, până în zona stației superioare a telegondolei, măsoară o distanță aproximativă de 2.100.m si are o diferență pozitivă de nivel de 561m. 
  • Ruta de concurs poate suferi modificări din diverse motive date de condițiile meteo, sigurantă, etc.

Înscriere

  • taxă: 40 de lei
  • se face la fața locului, în imediata apropiere a zonei de start;

Regulament:

  • Fiecare participant este obligat să dea dovadă de fair play, să urmeze traseul oficial și indicațiile organizatorilor. Concurenților le este interzis să primească ajutor pe traseu cu excepția situațiilor care țin de viața, integritatea corporală și sănatatea lor.
  • Echipamentul obligatoriu trebuie să fie format din: 1 per. schiuri, 1 per. legături de tură, 1 per. clăpari, 1 per. piei de focă, 1 per. bețe;
  • Se vor asigura de către organizatori saci pentru hainele necesare după concurs, iar transportul acestora la linia de sosire se va face de către oficialii competiției;
  • Numărul de concurs va fi primit în momentul validării înscrierii, înainte de competiție, după ce participantul a completat și semnat formularul de înscriere, declarația de responsabilitate și a plătit contravaloarea participarii (40 Ron).
  • Pentru participarea minorilor este necesară prezența (semnătura) unui reprezentant legal – părinte, tutore, antrenor etc.
  • Numărul de concurs trebuie purtat în partea din față, astfel încât să fie vizibil pe toată durata cursei si nu trebuie modificat în niciun fel, nerespectarea acestui lucru atragând după sine descalificarea.
  • Înainte de start va avea loc un scurt briefing, unde se vor transmite detalii despre traseu, eventualele noutăți și modificări aparute.
  • Cronometrajul se va face cu un sistem manual, la secundă.
  • Pentru a avea rezultate reale vă reamintim să purtați numărul de concurs în așa fel încât să fie vizibil din față. 
  • Startul are loc începând cu ora 10:00, de la baza pârtiei de schi Sorica.
  • Înainte de intrarea în zona de start se va verifica echipamentul și fiecare concurent va fi notat pe foaia de start. Cei care nu sunt notați vor fi considerati absenți de la start și nu vor intra în clasamente.
  • Odată intrat în zona de start, vizibil delimitată, participantul trebuie să ramână în acea zonă pâna la momentul startului în competiție.
  • Startul rămâne deschis timp de 5 minute după ora oficială de start. Cei care au pierdut startul și încep cursa în cele 5 minute trebuie să anunțe un oficial de la start. 
  • Cronometrarea se va face în acord cu ora oficială de start. 
  • Pe traseu sunt amplasate puncte de control, obligatorii.
  • Participanții care nu trec printr-un punct de control vor fi descalificați. 
  • Sosirea este la statia superioara a telegondolei.
  • Organizatorul iși rezervă dreptul de a opri un participant în urmatoarele cazuri:
    • s-a accidentat dupa start, iar starea sa nu-i mai permite continuarea cursei;
    • în cazuri exceptionale;
  • În caz de necontinuare a cursei, indiferent de motiv, participanții sunt obligați să informeze organizatorul imediat, prin arbitrul care insoțește ultimul concurent sau prin unul dintre arbitrii de pe traseu.
  • Un participant care se retrage va fi ajutat cu privire la cea mai bună variantă de retragere, dar este responsabil pentru deplasarea proprie, ruta pe care o va folosi și actiunile ulterioare momentului și locului retragerii, excepție făcând cazurile grave care nu permit deplasarea prin propriile mijloace.
  • Vor fi întocmite clasamente și se vor acorda premii primilor trei clasați de la fiecare categorie.
  • Aruncarea de resturi, ambalaje, echipament, etc. pe parcursul traseului și/sau distrugerea deliberată a mediului inconjurator va atrage după sine descalificarea.
  • Suporterii pot încuraja orice competitor cu conditia să respecte regulile, indicațiile autoritățiilor și/sau ale oficialilor și să nu impiedice desfășurarea competiției.
  • Pe parcursul traseului nu este permis niciun ajutor venit din exterior (suporter, spectator, vehicul în mișcare etc.), excepție făcând cazurile deosebite.

Penalizări:

  • scurtarea traseului = descalificare
  • doping = descalificare
  • nerespectarea mediului înconjurator = descalificare
  • schimbarea/ distrugerea numarului de concurs = descalificare
  • nerespectarea regulilor competiției = descalificare
  • lipsă de fair play față de alți participanți, oficiali, public, etc. = descalificare
  • primirea de asistentă, ajutor din afară = 60 minutelipsa unui articol din echipamentul obligatoriu = 5 minute/obiect

Declarațiile oficialilor, fotografiile și imaginile video constituie probe de care juriul poate să țină seama în cazul în care regulile competiției au fost incălcate. Orice altă abatere va fi subiect de decizie pentru juriul cursei. Taxa de participare nu se rambursează în cazul descalificării.

Orice participant poate depune o contestație împotriva altui participant care nu a respectat regulile competiției sau impotriva deciziilor oficialilor.

Contestația scrisă impreună cu o taxa de 200 lei se vor depune la oficiul de cursă in maxim 15 minute de la afișarea rezultatelor complete provizorii. Rezolvarea contestației se va face în urmatoarele 15 minute.

Taxa de contestație va fi inapoiată petentului, daca contestația va fi câștigată.

Prin inscriere, plată și participare fiecare participant confirmă că a citit, înteles și acceptat condițiile de participare și aceste reguli, iși asumă riscurile participării la eveniment și sunt responsabili pentru propriile acțiuni. Aceste acțiuni ar trebui să țină cont de circumstanțe relevante ca: schimbarea vremii, condițiile meteo și de zapadă, zona în care se află și echipamentul pe care il folosește.

Articole similare

Distribuie articol

Ultimele articole