Competițională

Escaladă competițională

Aceasta include următoarele probe competiționale, conform Federației Internaționale de Escaladă Sportivă (IFSC):

Escaladă-dificultate

  • obiectivul este acela de a ajunge cât mai sus într-un traseu, dintr-o singură încercare, pe un perete de 15 metri. Concurenții au la dispoziție un interval limitat de timp. Clasamentul se stabilește în funcție de înălțimea la care se plasează ultima priză atinsă și controlată, dar și de timpul de parcurgere a traseului. Rutele diferă în probele de masculine față de cele de feminine. Ele sunt resetate între calificare și finală.

Bouldering

  • obiectivul este soluționarea/ parcurgerea problemelor date într-o competiție dintr-un număr cât mai mic de încercări, într-un timp dat. Cel/ cea ce parcurge, în întregime sau parțial, un număr cât mai mare de trasee câștigă. Traseele diferă în funcție de etapa de calificare.

Escaladă-viteză

  • obiectivul este acela de parcurge un perete de 15 metri în cel mai scurt timp. Atât în probele masculine, cât și în cele feminine, sportivii concurează pe rute identice, ce nu se modifică între competiții. Cel/ cea care ajunge la top mai repede câștigă.

Escalada pe gheață este o disciplină separată, având probe de viteză și dificultate, ale cărei reguli și metodică sunt stabilite de către UIAA.

În România, prima competiție pe structură artificială a avut loc în anii ’90.

Obiectivele FRAE pentru Escaladă:

  • FRAE își propune să organizeze regulat competiții de escaladă și bouldering;
  • Pe termen mediu (1-3) ani, Federația are ca obiectiv să constituie un lot național de escaladă puternic  – cu norme, antrenori și sportivi atent selecționați -, care să reprezinte România la competițiile internaționale.
  • Calificarea Lotului de Juniori la o finală de Cupă Mondială în următorii trei ani și câștigarea campionatelor regionale sunt două dintre dezideratele FRAE pentru  ridicarea nivelului de performanță a României la această disciplină sportivă.

Notă:

Competițiile de escaladă și bouldering (naționale sau municipale, de adulți, tineret sau copii) organizate sub egida F.R.A.E. vor funcționa având la bază regulamentul oficial, pe anul în curs, al IFSC și IFSC Europa, putând interveni însă modificări impuse de specificul locației, ale masei de competitori, precum și de alte elemente. Toate trebuie să se regăsească în regulamentul ori formatul anunțat pentru fiecare competiție în parte.