De vorbă cu Aurel Sălășan.

Alpinistul Aurel Sălășan a ajuns sub ochii publicului mai mult sau mai puțin cunoscător în vara anului 2013, când a strălucit în cel mai important rol al carierei sale de până atunci - acela de co-realizator, co-producător și actor al primei expediții românești reușite pe vârful Nanga Parbat, din Himalaya, 8.126m, un ucigaș notoriu (supranumit chiar așa, „Muntele Ucigaș”). S-a bucurat atunci el, s-a bucurat echipa, s-a bucurat o comunitate întreagă. Aveau și de ce - ruta Schell de pe fața Rupal, pe care ei (Aurel, alături de Szolt Torok, Teo Vlad, Marius Gane și Bruno Adamcsek) o urcaseră fără oxigen suplimentar și fără ajutor sherpa, nu mai văzuse o ascensiune reușită din 1990.

Cum, însă, un vârf atins este precedat deseori de multe suișuri și coborâșuri, Aurel, căci el este eroul acestui material, a petrecut aproape un deceniu tot antrenându-se, asta după ce, pe la vreo 12-13 ani, visa cu ochii deschiși, în timpul orelor de geografie, la albul Muntelui Gol (așa cum este Nanga Parbat numit în limba urdu). Spune că îl fascina. Crescut la poalele munților Retezat, pe care îi cerceta iute cu privirea prin perdeaua trasă, așezat strategic în bancă cât mai aproape de harta lumii, Aurel merge pe munte de când se știe (sursa: flutureledepiatră.ro).

Și așa cum un sportiv este mai mult decât o reușită mediatizată, iar un alpinist mai mult decât un succes măreț, așa și Aurel este suma tuturor experiențelor sale pe munte. Și tocmai aceste experiențe am vrut să le aflăm când i-am propus să fie deschizătorul de drum al noii noastre serii de interviuri cu și despre lumea sportivă alpină.

Iată, așadar:

Cine ești tu, Aurel, și de unde vii?

O să răspund după „greutatea” întrebării, așa cum cred că mi-e adresată.

Sunt cel de acum, de aici, din vremea asta. O fărâmă de material iluzoriu în care zace o conștință. Respir de 31 de ani. Vin probabil dintr-un joc, dintr-o idee, o animație a unor entități cu conștiință superioară, dintr-un puzzle ce eu doar îl simt, fără să-l cuprind. Exact ca un microb ce zace pe pielea mea și nu știe că el are sălașul pe o altă entitate, la fel și eu, noi, nu putem obține prin prisma spectrului nostru îngust cuprinderea la scară universală a cunoștințelor. Ideea e că toți venim cu un scop bine determinat pe care avem datoria să-l cunoaștem. La mine se manifestă prin legătura cu muntele, asprimea vieții între stâncile reci și fețele umbrite, locul de unde poți vedea lumina și te bucura de ea cu adevărat. E un mod brutal de a-ți căli organismul, ascuți simțurile și deschide orizontul. Dar, vorba aia: let’s play the game!

De unde vin Sălășenii?

Localitatea de unde vin (la poalele munților Retezat) se află în comuna Salașu de Sus. În toata comuna nu există numele respectiv. Trecând însă pe partea cealaltă a râului Strei, în munții Șureanu, înspre valea Jiului la momârlani (oameni de la munte) sunt mulți Sălășeni! Acolo, oamenii iși construiesc adăposturi de lemn în munți pentru animale, locuiesc în mare parte prin poienile de altitudine (peste 1000m), pășunând până la venirea zăpezii, apoi coborând în satele de jos, unde iernează. Aceste adăposturi se numesc Sălașe.

Ai petrecut mult timp la munte în copilărie. Îți amintești momentul în care ai simțit prima dată imboldul înălțimilor, când ți-ai spus „asta vreau sa fac?”

Am copilărit în satul Coroiești ce are 60-70 locuințe; un sat adunat pe valea râului Alb unde ca relief pornește în coborâre ușoară spre depresiunea Hațegului. Este situat la baza munților cu păduri pe toate etajele până la zona alpină. Un loc cu multă piatră de râu, rezultat al aluviunilor din perioada glaciațiunii, însă și cu explozie de verde, fructe de pădure și tot ce îi este omului necesar pentru a trece iarna. De mic aveam curiozitatea și chemarea să aflu ce se află peste vârful Nedeii (un munte de 1861m) care ascundea căldările glaciare din Retezatul superior. Mi-am făcut o conexiune puternică atunci când am ieșit prima oară în golul alpin și am văzut munții golași, lacurile glaciare și limbile de zăpadă în toiul verii. Atunci am știut că toată viața o să am un legământ cu înălțimile. Deci, mi-am definit un scop.

De ce munții, Aurel?

Munții... pentru că sunt puri încă, zăpada e ninsă frumos și neatinsă.

Pentru ca acolo respiri aerul tare și datorită faptului că după un efort serios, vezi lucrurile la adevărata lor valoare. Pentru că nu mai e loc de critică în tot echilibrul lor, ești parte din ei sau una cu ei. Pentru că te modelează și sculptează, te pregătesc pentru lumea naturii. Pentru că iți oferă priveliști de neuitat și iți deschid noi orizonturi. Pentru că, în lumea aia austeră și neprietenoasă pentru fizicul nostru șubrezit de atâta tehnologie și confort, poți să simți cine ești.

Ski, escaladă, alpinism, care trage mai tare în inima ta?

Am început schiul la vârsta de 5-6 ani în grădina casei. Pe atunci, mi se părea cât îmi pare acum pista de schi din Parâng. Schiuri de lemn legate cu sârmă, bucuria alunecării și perseverența au fost instrumentele necesare pentru a învăța singur. Imi amintesc... eram fascinat de fulgii de zăpadă și forma lor, de iarnă și ger, de poveștile cu ierni grele de la gura sobei. Tot ce pot sa spun acum este că nu pot compara cu nimic o coborâre cu schiurile prin zăpada afânată; este cea mai înaltă formă de simțământ pentru mine.

Alpinismul l-am început mai târziu. A fost o perioadă în adolescență, când am străbatut munții (Retezatul) cu rucsacul luat din alocatța de elev. Mai târziu, am ajuns să fac alpinism citind jurnalul lui Cuxi, iar apoi intrând într-un cerc de cățărători din Arad.

Mă simțeam atras de cățărare încă de când umblam pe poteci cu rucsacul și vedeam marii pereți de stâncă. Escalada pe latura ei sportivă te ajută să iți ridici standardul și să te pregătești pentru încercările grele. E ca o alergare de seară, antrenament pentru maraton. 

Toate mă atrag, atâta timp cât se desfășoară într-un cadru natural reliefat, neantropizat.

Ce te împinge înainte în pasiunile tale?

Dorința și energia de a merge pe un drum cu suișuri și coborâșuri, de a nu ocoli greul fără de care nu ai cunoaște ușorul, alternanța de la plăcut la neplăcut, de la o vreme însorită la alta cu ploaie.

Ce te împinge înainte când simți că nu mai ai resurse, că nu mai poți?

Au fost dăți când am ajuns la niște rezerve pe care nu credeam că le am. Dacă ridici barierele psihologice, apar și resursele. Controlul asupra fricilor și dorința de a reveni la esența frumoasă a scopului sunt decisive în continuarea urcării și a coborârii unui munte. Bineințeles, trebuie să te folosești și de instinctele nivelului primar și de experiență, care simt pericolele și-ți dictează când e bine să te oprești.

Cum îți menții concentrarea în perioadele lungi de efort?

Prin eliberarea gândurilor negative care, odată cu efortul, se duc la fel de ușor precum vin. Prin faptul că mă așteaptă undeva un loc comfortabil, lângă familie, prieteni, de care mă știu bucura altfel după tot efortul. Nu tot timpul, însă, ți-e dat să ai zile bune. E bine să-ți asculți instinctul și organismul. 

Tu îți alegi expediția, ori expediția te alege pe tine?

Este reciprocă treaba. Din copilărie căutam prin atlasul lumii și știam pe unde aș vrea să merg. Mi-am proiectat gândurile prin diferite locuri. Țin minte că mă vedeam, mă visam, în fața muntelui Rupal de pe Nanga Parbat, Himalaya, asta pe la 12-13 ani. Eram fascinat și de nume, și de munte, și nu-mi explicam de ce. 15 ani mai târziu am ajuns acolo. Clasele 5-8 le-am făcut în clasa de geografie, mi-am ales banca cât mai aproape de harta lumii unde „călătoream” în timpul orelor, iar perdeaua de la geamul clasei o trăgeam să văd vârful Retezat  :))

Acum dorințele se materializează, drept dovadă că am ajuns prin diferite masive montane din lume, pe diferite vârfuri.

Când vine vorba de echipă, stă puterea în număr, sau în conexiune?

Eu cred că stă în conexiune. Degeaba ești într-o echipă numeroasă, dacă frecvențele sunt diferite. Este bine, însă, să nu ai idei fixe și să te mulezi după simțurile și nevoile celor din echipă, să il ințelegi pe celălalt și celălalt să te înțeleagă pe tine. Ce trebuie să fie comun acolo sunt simțurile și experiențele ce au legătură cu situația de pe munte. Când e vorba de acțiune, trebuie să fii prompt. 

Planificare și management. Tu cum ți-ai abordat evoluția ca sportiv?

Tot timpul înainte să plec undeva îmi imaginez toate pasajele dificile ale unui traseu pe un munte... cred că asta te ajută și la psihic mult. De obicei, le iau cu răbdare și nu-mi place să mă hazardez. Nu mă consider un sportiv de elită, deși îmi place și simt că e o necesitate să fac mișcare. Locurile pe unde am ajuns și munții pe care i-am urcat nu cred că țin de mine ca sportiv... alpinismul îl privesc mai mult ca pe un mod de a descoperi interiorul și exteriorul tău, o formă de a progresa într-un mod pur spre esența ta. Alte aspecte... încerc să mănânc cât mai sănătos, să mă mișc cât mai mult și să caut un mod de viață ce nu îmi stimulează stresul și agitația.  

Până unde mergi înainte să-ți dai seama că e prea departe?

Până unde mă lasă receptorii.

Care este Everestul tău, Aurel?

Everestul meu este comun cu al tuturor, însă fiecare il abordează în felul lui. Pentru mine, este forma de descătușare spre libertate și spre a vedea cealaltă cale, din afara zonei de comfort. Este demascarea egoului în momentele dificile și trecerea barierelor mentale. Într-un fel sau altul... lăsând la o parte problemele cotidiene și partea materială în care suntem ancorați, toți căutăm asta, însă prin diferite metode si tehnici, chiar fără să conștientizăm asta.

Ce ai pierdut pe munte, Aurel, și ce ai câștigat?

Am pierdut probabil ani încărcați de probleme cotidiene, încăpățânarea și nerăbdarea, frica zilei de mâine. Am câștigat amintiri plăcute alternate cu încercările dure ale austerității vremii și muntilor - de altfel sarea și piperul, camarazi buni, o evoluție fizică și spirituală armonioasă. 

Ce cauți?

Experiențe noi, încercări diferite. Caut să joc bine cărțile primite, dar în principiu caut un echilibru, o armonie în tot drumul. Caut să mulțumesc creatorului pentru minunile ce le-a creat și de care toți ar trebui să ne bucurăm. 

Planuri, Aurel?

Să urc în continuare pe munți și să merg în locuri frumoase... nu neapărat superlative geografice cu textul de premieră. Un plan pentru vara asta este să plec cu doi prieteni în Siberia la lacul Baikal și muntii Altai, unde vrem să urcam pe Belukha... și poate să intrăm în partea de nord-vest a Mongoliei, în platoul Ukok. Planuri mai îndepartate: Himalaya pe un vârf de peste 8000m (nu știu care), America de Sud și aș vrea și în Groenlanda.

Scurt quiz:

Tot echipamentul necesar, ori strictul necesar?

Depinde... aș merge pe strict, însă de multe ori mai iei în plus niste chestii în rucsac, care, chiar dacă nu iți folosesc tot timpul, iți pot fi utile în momentul respectiv.

Calea bătută și sigură, sau nouă și riscantă?

Și aici depinde... dacă e nouă și riscantă trebuie o tactică foarte bună și un nas care simte.

Competiție, sau plăcere?

Plăcere. 

Antrenament asiduu, sau forță nativă?

Eu am nativ, însă am avut și am momente dure de antrenament.

Solo, sau cu partener?

De cele mai multe ori cu partener, dar se poate și solo (în care caz, trebuie să-ți cunoști foarte bine nivelul)

Plan, sau inspirație?

Mă inspir, apoi fac un plan.

Salturi sau pași mici spre scopuri mari?

Pasi mici. 

Noroc, sau merit?

Amândouă.

(data interviului: mai, 2016)

Carte de vizită.

• Data și locul nașterii: 17.03.1985, Coroiești (Hațeg), jud. Hunedoara;
• Profil de bază: Inginer de mediu (Ingineria Sistemelor Biotehnice și Ecologice);
• Experiența: Practică alpinismul și schiul de tură din anul 2004;

Alpinism extern:

• Caucaz: anul 2009 (Vf. Elbrus - 5642m, Peretele Nordic al Vârfului Donguz Orun, 4468m și1300m diferența de nivel, Vf. Ceghet Tau, 3761m – ascensiuni împreună cu Sergiu Jiduc, Pavel Tipei și Sorin Rechitan)
• Alpi: anul 2009 (Vf. Grossglockner, 3798m, pe fata nordica cu rutele Mayerlrampe + Northgrad & Bergfuhrer – ascensiuni împreună cu Zsolt Torok, Vf. Johannisberg, 3453m, solitar)
• Thian Shan: anul 2010 (Vf. Khan Tengri, 7010m, Vf. Umărul lui Chapaev, 6183m – ascensiuni împreună cu Sergiu Jiduc)
• Anzi: anul 2012 (Artesonraju, faţa N-E, 6025m, Alpamayo, ruta directa Franceza, 5947m, Yerupaja (Cordiliera Huayhuash), faţa vestică (TD +) până la 6200m – ascensiuni impreună cu Sergiu Jiduc)
• Grampian, Scoţia: anul 2011 (Ben Nevis iarna)
• Alpii Italieni: anul 2013 (Gran Paradiso, 4061m – ascensiune de iarnă pe schiuri de tură (ascensiune cu Alin Stana)
• Himalaya: iulie 2013 (Nanga Parbat (8.126m)
• Patagonia:  ianuarie 2015 (Vf. Fitz Roy – ruta Franco-Argentina (TD+/ED-, 650m, 6c+, C2), Saint Exupery – ruta „chiaro di luna” (ED) nefinalizat (ascensiuni impreună cu Alin Stana)
• Peru: aprilie 2015 (Vf. Chachani, 6078m)
• Alpi: august 2015 (Castor, Roccia Nera, Gran Paradiso, Mont Blanc)