Thursday 12th December 2019 02:05:28 AM
Autentificare

Autentificare

Nume utilizator
Parola
Tine-ma minte

Prima româncă pe vârful Everest

Prima româncă pe Everest, 8.848 metri, așa cum spune Himalaya Database, este Otilia Ciotău. În 23 mai 2019, a atins vârful în cadrul unei expediții comerciale internaționale organizate de o companie olandeză de turism la altitudini mari.

Pentru ascensiune, ce s-a desfășurat pe versantul nordic al masivului, prin Tibet, China, Otilia a utilizat oxigen suplimentar si suport sherpa.

Otilia locuiește în S.U.A., în Washington, D.C., și profesează în domeniul Finanțe-Bănci. După cum povestește, a ales Everestul pentru prima ei incursiune în munți mari datorită unui vis din adolescență și a unui proiect de suflet. Am luat legătura cu ea, pentru a afla mai multe despre ea și despre motivele ei. 

Cine ești tu, Otilia?

Sunt un om care visează mult. Când nu visez, îndeplinirea viselor mă ține extrem de ocupată. Cred că viața capătă în mod magic mai multă substanță când existența noastră de fiecare zi se desfășoară în jurul unui vis. Visul te împinge dincolo de zona de confort și te ajută să explorezi teritorii - atât în interiorul tău, cât și în exterior – care ar rămâne altfel necunoscute. Visul este toiagul pe care te sprijini atunci când ești în afara zonei tale de confort și magnetul care te atrage spre imposibil, aducând la suprafață cea mai puternica “versiune” a ta. Visul e ancora care nu te lasă să fii purtat de val, dintr-o direcție în alta, în viața de zi cu zi.

M-am născut în Suceava într-o zi geroasă de iarnă acum mai bine de 38 de ani. Am învățat repede de la unduirea spinărilor de uriaș - dealurile Podișului Sucevei - că în viață te confrunți în permanență cu urcușuri și coborâșuri și niciodată nu poți să știi ce vei găsi dincolo de următorul deal. 

Sunt finanțist și matematician de profesie; ciclist, alpinist și marinar amator... și din când în când, scriitor.

De ce ai ales Everest?

Munții sunt una din pasiunile mele cele mai vechi. Când aveam paisprezece ani, am auzit despre primul român care a escaladat Everestul - Constantin Lăcătușu - și pentru câteva secunde am uitat să respir. M-a impresionat atât de mult reușita lui, încât am început să citesc tot mai mult despre munți și am ajuns să fac liste după liste cu munții pe care urma sa-i escaladez. Toate listele începeau cu același nume: Everest. Dar, pentru că în familia mea majoritatea timpului era dedicată studiului științelor exacte, și sportul și timpul petrecut în natură erau pe plan secundar, m-am gândit că e imposibil pentru mine să ajung vreodată acolo. Ce nu am știut atunci, dar am aflat mai târziu este că, studiind matematica și concentrându-mă ore în șir pe rezolvat probleme dificile, îmi antrenam de fapt mintea și voința și că acest tip de antrenament era la fel de important pentru o expediție pe Everest ca și antrenamentul fizic.

Am pus cele două vise „imposibile” - urcatul pe Everest și navigatul în jurul lumii - deoparte pentru mulți ani de zile, pentru a studia finanțe și matematică, și pentru a-mi face o carieră. Până când într-o zi, în timp ce lucram la un proiect care este foarte aproape de sufletul meu, construirea încrederii în sine pentru fetele care încearcă să își găsească drumul în viață, am înțeles că a venit momentul ca visul cu Everest să fie scos de la naftalină. Visul meu era “frumoasa din pădurea adormită” și se trezea la viață după mai bine de douăzeci de ani. Acum lucrurile erau diferite pentru că eram o persoană sportivă și petreceam mult timp în aer liber, pe bicicleta sau colindând culmile din parcul național Shenandoah și nu numai.

Cum te-ai pregătit pentru ascensiunea aceasta?

Cât am locuit în România, am hoinărit ceva timp prin munți, fără a participa în vreo expediție serioasă. Oriunde m-am aflat în lume și am găsit munți în apropiere, nu am ezitat să-i explorez: Elveția, Australia, Africa de Sud, Austria, Saint Lucia, U.S.A. etc. După ce am decis să urc pe Everest, m-am antrenat în Colorado pe diverși munți urcând, de exemplu, pe vârful Quandary (4.348 metri) pe un viscol incredibil. Am avut o experiență extraordinară pe muntele Washington - unde se spune că vremea poate fi la fel de potrivnică ca pe Everest, unde am fost prinsă într-o furtuna de zăpadă; a trebuit să mă întorc, chiar dacă eram aproape de vârf, dar am înțeles cât de necruțătoare pot vântul și frigul să fie. În New Hampshire am învățat să escaladez gheața și m-am bucurat să descopăr nu numai că îmi place foarte mult acest sport, dar am și o afinitate deosebită pentru el. În D.C. m-am antrenat de câteva ori în sala de escaladă. 

Managementul de proiect m-a ajutat mult în planificarea metodica a antrenamentului pentru Everest. Am început prin a citi istorisiri ale celor care au urcat pe Everest și am identificat din start punctele mele slabe, cum ar fi lipsa de experiență în escaladări la altitudini ridicate și cu rucsac de greutate semnificativă în spate, și am găsit soluții. De exemplu, pentru aproape patru luni am dormit într-un cort cu aer cu oxigen redus pentru a simula condițiile de la altitudine ridicată și m-am antrenat pe bicicletă cu masca cu oxigen redus. Pe lângă antrenamentul cu greutăți pentru brațe, am purtat aproape în permanență în spate o vestă cu greutăți de 20 kg, precum și greutăți la glezne, pentru a-mi obișnui picioarele cu ghetele grele pentru mers la altitudine și colțari.

Mi-ar fi plăcut să am munți mai înalți în apropiere de Washington D.C. sau mai multe zile de concediu ca să pot să mă antrenez cât mai mult urcând pe munte. Dar pentru că nu a fost posibil, a trebuit să improvizez… am urcat scări ore întregi, în ritm alert, și am alergat, tot pentru ore întregi, uneori pe întuneric, prin zăpadă, cu vesta de greutăți în spate și cu greutăți la glezne, pe dealurile din parcul Rock Creek. În fiecare zi m-am obișnuit să mă trezesc la 4-5 dimineața și până la începerea serviciului, să parcurg 15-20 de kilometri pe bicicletă, să alerg 5-6 kilometri și să înot, dacă mai rămânea timp. Seara după servici - vâsle, greutăți și antrenament pentru abdomen. Pentru minte, meditație și cărți despre Everest, precum și episoade TED despre oameni care au reușit să transforme imposibilul în posibil, ca de exemplu, Diana Nyad și Lewis Pugh.    

Spuneai că vrei să inspiri oamenii să lupte pentru dorințele lor. De ce crezi că ascensiunea ta va schimba modul în care alții își privesc visele?

Este un pic prea îndrăzneț să cred că ascensiunea mea va schimba modul în care alții își privesc visele. Cel mult sper că, împărtășind călătoria mea și lecțiile de viață pe care le-am învățat, mai mult fete vor avea curajul și încrederea în sine de a porni în escaladarea celui mai înalt munte dinăuntrul lor. Rețeta mea e simplă: dă-ți seama care e pasiunea ta adevărată și visează să o îndeplinești, antrenează-te pentru îndeplinirea visului tău ca și cum însăși existența universului ar depinde de el, închide ochii la cuvintele de descurajare ale celor din jurul tău și pornește în îndeplinirea visului cu toata concentrarea și entuziasmul de care ești capabil. 

“Dacă o femeie care nu este alpinist de profesie, cu patru coaste recent fracturate [din pricina tusei în timpul rotației pe North Col], a putut să găsească energia și concentrarea pentru a urca și coborî cel mai înalt munte de pe pământ, înseamnă că și eu pot sa îmi realizez visul… cel puțin merită să încerc.” Dacă măcar zece fete gândesc așa, și știu că mai mult de zece au facut-o deja, a meritat cu prisosință să îndur frigul și vântul de pe Everest. A meritat oricum, pentru că, indiferent de cât de periculos sau încredibil de inconfortabil, muntele este locul în care ești atât de aprope de tine și de natură, încât viața pare perfectă.

De ce îmi doresc să încurajez fetele să aibă încredere în sine și să lupte pentru a deveni cine își doresc de fapt? Pentru că, pentru mult timp în copilărie, mi-a lipsit încrederea în sine... nu determinarea sau curajul, ci încrederea în șansele de reușită a ceea ce voiam de fapt să fac și să devin. Suntem tentați să credem că cineva care a reușit în viață fost întotdeauna un învingător și a avut la dispoziție circumstanțele favorabile pentru a reuși. Dar lucrurile nu stau tocmai așa; din contră. Ascultând povești ale femeilor care au eșuat de multe ori înainte de a reuși în ciuda șanselor aproape de zero, m-a făcut să mă îmbarc în proiecte dificile și să le duc, de multe ori, cu succes la bun sfârșit. De ce Everest acum? M-am gândit ca pot să îmi împlinesc visul „imposibil” și să inspir la rândul meu, dând înapoi societății ceva din ce mi-a fost oferit acum mai bine de douăzeci de ani.

Care este următorul tău proiect pe munte?

Dacă as avea posibilitățile de antrenament și libertatea de mișcare potrivite, mi-ar plăcea să descopăr rute noi către piscuri din Himalaya sau de oriunde în lume. Expediția de pe Everest a fost unul dintre momentele cele mai frumoase din viața mea, dar aglomerația și ascensiunea în șir indian pe frânghie nu sunt tocmai pe placul meu. 

Dar nu sunt alpinist de profesie și serviciul pe care îl am solicită maximă concentrare. Cel puțin pentru un an, din cauza constrângerii impuse de zilele de concediu, proiectul meu va fi să escaladez “munți” din interior - adică să scriu despre experiența mea pe Everest și să împărtășesc ce am învățat cu cei din jur, concentrându-mă pe a inspira când mai multe fete în a dobândi acea încredere în resursele interioare care te face invincibil.

Federația Română de Alpinism și Escaladă

Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE) este o federație sportivă națională, persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, autonomă și apolitică. FRAE s-a constituit în 2002 prin asocierea cluburilor sportive și asociațiilor județene, conform Legii Educației Fizice...

Mai mult...

Newsletter