Thursday 19th October 2017 02:41:29 AM
Autentificare

Autentificare

Nume utilizator
Parola
Tine-ma minte

De vorbă cu Vlad Căpușan

De vorbă (din nou) cu Teo Vlad

De vorbă cu Geta Popescu

De vorbă cu Cristina Pogăcean

De vorbă cu Teo(fil) Vlad

De vorbă cu Aurel Sălășan

De vorbă cu Vlad Căpușan

În ianuarie anul acesta, împreună de partenerul Zsolt Torok, a primit trofeul Sportivul Anului al F.R.A.E. la secțiunea Alpinism Technic pentru prima ascensiune certificată, în octombrie 2016, a Vârfului Peak 5, 6.421m. din Himalaya pe ruta Romanian Flame. În primăvară, cu același partener, a căutat să deschidă o rută nouă în regiunea Khumbu, pe fața sudică a Mt. Pumori, 7.148m., vecinul mai scund al Everestului, dar au fost nevoiți să se retragă din pricina vremii rele. Iar în august, la doar câteva luni, alături de Tom Schindfessel, a reușit o rută nouă, Tutti Frutti Summer Love (5.11+, A3, 17 lungimi, 610m.), pe alt continent, în mai nordicul rai al cățărătorilor din British Columbia, Canada, Bugaboos Spire.

Un an din viață doar, dar Vlad este neobosit, ne arată, neratând ocazia de a străbate lumea în căutarea liniilor perfecte. Alpinist și pictor, face din fiecare experiență o sursă de inspirație pentru arta sa, atât în studioul său, cât și din natură.

Cine ești tu, Vlad, și de unde vii?

Mă numesc Vlad Căpușan, am 27 de ani și locuiesc în Cluj. M-am născut aici, într-o familie extraordinară care m-a susținut întotdeauna în proiectele mele. Mă consider un om simplu, dar cu vise mari.

De ce munții, Vlad?

Muntele a fost parte mereu parte din viața mea, iar escalada am început-o la 13 ani în Cheile Turzii. Din acel moment nu m-am mai oprit. Mergând pe munte, am înțeles un lucru important – pentru mine adevărata împlinire nu apare când am stomacul plin și o perna moale sub cap. Probabil cele mai memorabile experiențe au fost acelea în care am suferit cel mai mult.

Oameni sunt diferiți, unii se simt împliniți la munte, alții la mare, probabil că ceea ce pentru mine e o zi fabuloasă într-un perete la capătul lumii pentru alții ar fi cel mai negru coșmar. Dar nu există bine sau rău, doar altfel. Personal simt nevoia de a mă deconecta, de a merge cât mai departe de ceea ce cunosc, iar muntele e locul perfect. Nu e vorba de performanță, ci de lucrurile mărunte, de sarea și piperul vieții. Acele dimineți în care bei o ceașcă de cafea fierbinte într-un bivuac rece în zăpadă, la peste 6000m. în Himalaya, serile în care, după o zi grea, împarți ultimul baton de ciocolată cu coechipierul tău, sperând că mâine va fi o zi mai bună, sau acele zile caniculare din Cheile Turzii în care vântul de vară te trezește la viață.

Pe munte mă simt acasă.

Escaladă, alpinism, alergare montană, artă cum se îmbină toate în viața ta?

Alpinismul e mai degrabă o artă, decât un sport. Posibilitatea de a picta lini noi pe niște pereți uriași la capătul lumi îmi oferă o satisfacție uriașă. Stilul, viziunea si etica unui traseu sunt pensula și culoarea mea.

Nu mă consider un atlet de performanță, dar antrenamentul e o pasiune obsesivă. Îmi place la nebunie sa îmi împing la maxim organismul la fiecare antrenament, și să îmi depășesc limitele prin alergare și escaladă. Îmi place ideea de a parcurge distante mari atât pe orizontală, cât și pe verticală într-un timp foarte scurt. Iar antrenamentul mă ajută să mă simt confortabil în inconfortabil, să îmi mențin concentrarea în momentele tensionate.

Ce te împinge înainte în pasiunile tale?

Frica de necunoscut.

Tu îți alegi expediția, ori expediția te alege pe tine?

Îmi place să cred că eu aleg expediția. Un proiect reușit apare doar atunci când îl simt cu adevărat.


Vlad este un alpinst foarte complex. Prin asta înțeleg că el pratic acoperă tot ce se poate include în acest cuvânt, „alpinist”. Este foarte bine pregătit, este puternic și tehnic. Aceste trei calități sunt de bază când vrei în ziua de azi să mai faci ceva nou sau competitiv în alpinismul mondial. Are și o doză de „nebunie”, în combinație cu cumpătare. Nebunia te împinge tot mai departe, iar partea rațională te aduce înapoi viu indiferent de succes sau incercare grea.

(Zsolt Torok, alpinist)

Cum s-a format proiectul Boogaboos Spire și ce-a adus cu el?

Proiectul Boogaboos e genul de proiect care îmi este cel mai aproape de suflet. Am avut toate ingredientele perfecte, big wall, izolare totală, vreme perfectă și un coechipier extraordinar. Deși în cele 4 zile în perete am cățărat aproape 60  de ore, ne-am simțit extraordinar, iar oboseala a fost eliminată de entuziasmul fantastic pe care l-am avut amândoi. Tom e un cățărător foarte talentat și puternic, am fost în expediții împreună în Himalaya, America, și acum Canada; am avut niște experiențe grozave chiar dacă nu am reușit întotdeauna să ne atingem obiectivul.

Ce presupune o astfel de ascensiune – logistic, mental, ori în materie de antrenament?

Din punct de vedere logistic a fost vorba de o documentare amplă – am studiat accesul, linia traseului, retragerea. Am evaluat și perioada optimă pentru o vreme perfectă. 

Am avut două haultbag-uri cu peste 40 kg fiecare, pe care le-am dus până la 2.200m, unde am pus tabăra principală. Din acel punct, am avut un approach de 7 ore și am intrat în perete doar cu echipamentul strict necesar. 

Cred ca alpinismul e o combinație între balet, gimnastica și șah, mai exact eleganță, forță și strategie. Antrenamentul a fost și va fi unul dintre lucrurile la care lucrez cel mai mult, dar reprezintă doar 30% din reușită. Strategia și spiritul echipei sunt cele mai importante și adună restul de 70%.  În cele mai dificile momente, e vital să rămâi concentrat asupra obiectivului și să lupți pentru fiecare lungime. E o luptă mentală, pe care acolo sus o porți cu tine însuți. Antrenând corpul, antrenezi mintea. Iar efortul mental e prioritar acolo sus.

Când vine vorba de echipă, stă puterea în număr, sau în conexiune?

Din punctul meu de vedere, echipa reprezintă chintesența alpinismului; atâta timp cât aceeași viziune e împărtășiăa de toți membrii echipei, lucrurile funcționează optim. E greu sa găsești oameni cu care să rezonezi în totalitate, dar în expedițiile mari e un deziderat. Dacă te bucuri, râzi, glumești și savurezi fiecare moment alături de coechipier, indiferent dacă atingi vârful sau nu... expediția e oricum un succes.

Ce te împinge înainte când simți că nu mai ai resurse, că nu mai poți?

Psihicul, care seamănă cu un ciocan de multe ori.

Cum îți menții concentrarea în perioadele lungi de efort?

În general, glumind și povestind cu coechipierul despre anumite lucruri... pe care nu le pot detalia aici.

Planificare și management. Tu cum ți-ai abordat evoluția ca sportiv?

În primul rând, nu mă consider un sportiv. Iubesc munții și încerc să excelez în fiecare expediție, dar a fi un sportiv de performanță înseamnă o dedicare totală și nu doar pasiune. În România, nu există o cultură alpinismului de performanță, iar susținerea pentru astfel de sportivi e foarte redusă. Planificarea stă la baza proiectelor mari și e cea mai importantă parte; urmează apoi managementul. În expedițiile mari există întotdeauna două vârfuri, unul de hârtie și altul de stâncă, primul e cel mai greu.  

Până unde mergi înainte să-ți dai seama că e prea departe?

Pana la momentul în care nu mai văd nicio satisfacție. Să cobori nu e o decizie ușoară, dar trebuie luată înainte de a deveni panicat sau de a intra într-o situație critică. Dacă ajungi acolo, pierzi controlul situației, iar deznodământul poate fi  tragic. Ca tânăr alpinist am văzut succesul drept obiectivul suprem; după ani buni de alpinism, l-am văzut și în eșec. Eșecul ne ajută să ne analizăm condiția, ne arată slăbiciunile. Dacă ne concentrăm pentru a ne îmbunătăți slăbiciunile putem ajunge deasupra vârfului pe care am eșuat.

Iubesc alpinismul pentru ca există întotdeauna o doză de risc pe care nu ai cum sa o eviți. E important însă cum evaluezi riscul la care te expui. De multe ori a nu face nimic e mult mai riscant.

Ce ai pierdut pe munte, Vlad, și ce ai câștigat?

Am pierdut prieteni apropiați, dar am învățat cele mai importante lecții din viața mea.

Fiecare cucerește câte ceva când urcă un proiect dificil. Tu ce cucerești, Vlad?

Pe mine însumi.

Ce cauți?

Necunoscutul.

Planuri, Vlad?

Imi fac planul urmând 3 criterii esențiale: etica, dificultatea și angajamentul. În acest context am o listă cu mai multe vârfuri, dar încă nu știu cum să ajung la ele.


Scurt quiz:

Tot echipamentul necesar, ori strictul necesar?

Strictul necesar.

Calea bătută și sigură, sau nouă și riscantă?

Nouă și sigură.

Competiție, sau plăcere?

Plăcere

Antrenament asiduu, sau forță nativă?

Mi-ar plăcea să fie ambele, dar rămân la antrenament asiduu.

Solo, sau cu partener?

Cu prietenii

Plan, sau inspirație?

Plan și improvizație

Salturi sau pași mici spre scopuri mari?

Pași mici, iar din când în când, câte un salt.

Noroc, sau merit?

Merit

De vorbă (din nou) cu Teo Vlad

Cum Teo Vlad pleacă toamna aceasta din nou într-o expediție, dând alpinismul tehnic la altitudine pe o experiență mult-visată de big wall, în vestitul Salathé Wall din Parcul Național Yosemite, l-am abordat (din nou) cu câteva întrebări mai mult sau mai puțin specifice, într-una dintre foarte rarele sale vizite pe la sala de escaladă din ultima vreme. Rare, pentru că, în ultimul an, antrenamentul și l-a concentrat la stâncă, în ture lungi prin Bucegi, Cheile Bicazului, ori Piatra Craiului, în care a căutat să adune cât mai multă anduranță și, în lipsa unui mediu similar celui țintit, să cațere un grad cât mai ridicat.  

Mai mult...

Calendar Schi-Alpinism 2017

Competiții naționale

Campionatul Național Individual

Ski Alpinism Race
Data: 11-12.03.2017
Locația: M-ții Făgăraș, Bâlea Lac

Campionatul Național Vertical Race și Sprint

Postăvaru Night
Data: 25-26.03.2017
Locația: M-ții Postăvaru, Poiana Brașov

Cupa României de Schi-Alpinism

  1. Cupa Călimani, 28-29.01.2017, M-ții Călimani, Toplița
  2. Vertical Cheile Grădiștei, 04.02.2017, Cheile Grădiștei, Moieciu
  3. Mountain Assault, 01.04.2017, M-ții Bucegi, Sinaia
  4. Retezat Ski Race, 07-09.04.2017, M-ții Retezat, Râușor 

Campionatul Național de Schi Alpinism – schi role

Data: 04-05.11.2017
Locația: M-ții Făgăraș, Conacul Ursului - Piscul Negru

Testare selecție lot național

Data: 6-8.01.2017 și 3-5.12.2017
Locație: M-ții Făgăraș, Bâlea Lac

Testări pentru licența națională de schi-alpinism

Data: 05.02.2017 și 05.03.2017
Locația: se va decide ulterior

Campionatul Național de Schi-Alpinism (proba de Sprint)

Data: 9-10.12.2017
Locația: M-ții Făgăraș, Bâlea Lac

Tabăra națională de schi-alpinism

Data: 14-17.12.2017
Locația: M-ții Făgăraș, Cab. Bârcaciu

 

Competiții internaționale

Campionatul Mondial de Schi-Alpinism

Data: 23.02-03.03.2017
Locația: Tambre Alpago, Italia
Probe: sprint, vertical, individual, echipe, ștafetă

Cupa Mondială

  1. 21-22.01.2017, Andorra, Andorra – Cupa Mondială (individual, vertical race)
  2. 28-29.01.2017, Cambre d’Aze, Franta – Cupa Mondială (individual, sprint)
  3. 11-12.02.2017, Erzincan, Turcia – Cupa Mondială (individual, sprint)
  4. 25-26.03.2017, Prato Nevoso, Italia – Cupa Mondială (individual, sprint)
  5. 08-09.04.2017, Val d’Aran, Spania – Cupa Mondială (individual, vertical race)

Long Grande Course, echipe

  1. 08-11.03.2017, Areches Beaufort, Franta – Pierra Menta
  2. 01-02.04.2017, Tonale, Italia – Adamello Ski Raid
  3. 22-23.04.2017, Cervinia, Italia – Troffeo Mezzalama

De vorbă cu Cristina Pogăcean

Despre Cristina s-a mai scris. S-au scris articole după reușitele din munți, s-au publicat interviuri, mai scurte sau mai lungi. A fost premiată pentru activitatea ei (vezi Gala Excelenței la Feminin, de către AFA Cluj, 2015), i-au fost apreciate curajul și disciplina sportivă, și nu de puține ori stârnește surpriză și admirație. Suficient, s-ar crede, să-ți poți face o idee despre cine este Cristina Pogăcean.

Mai mult...

De vorbă cu Dor Geta Popescu

Numele ei este Dor Medina Popescu. Are 13 ani. I-a împlinit de puțină vreme, vara aceasta, în 4 iunie. Dor o cheamă după tată, Medina după mamă. Dar i se spune Geta. Ea spune despre ea că este „fata tatii”. 

Întâlnirea

Era în București, la bunici, când ne-am întâlnit la final de iulie să stăm puțin de vorbă. În weekend, pleca înapoi la Râșnov, iar apoi într-o excursie ușoară până la Omu. „Excursie ușoară” (!) Ne-am plimbat prin Herăstrău, căci Geta preferă să meargă, decât să stea locului. Mai exact, să se miște. Se mișcă continuu. Chiar și când stă – ne-am așezat, totuși, la un moment dat, după vreo oră de plimbat - Geta se mișcă; gesticulează, se ridică, se așează, fandează de parcă ar fi la un atrenament de scrimă. Are un motor intern ce pare să nu se oprească nicio secundă. Și vorbește, vorbește mult. Și râde. Cu gropițe și ochi mari.

Geta

La școală, cu colegii nu are o relație cine știe ce, dar nici nu-i pasă. Spun despre ea că face pe grozava pentru că a fost prin atâtea locuri. Nu prea îi interesează de aventurile și reușitele Getei; de aceea, nici nu le mai povestește. O făcea la început, dar acum nu. Însă o tachinează și îi pun tot felul de șotii în cârcă. Geta nu prea poate tăcea, reacționează cu vorba, dar uneori îi mai scapă și un pumn ori un șut, drept pentru care taică-su mai este chemat pe la școală. Nu prea vine el pentru astfel de probleme; e treaba copiilor. I-a spus Getei mai demult să se descurce singură cu colegii. Vine, însă, atunci când e câte ceva de rezolvat cu profesorii, adică atunci când i se pare că Geta este desconsiderată ori nedreptățită.

Cum ziceam, nu are o relație prea grozavă cu colegii, dar nici nu-i pasă. Are câțiva prieteni buni cărora le spune câte în lună și în stele despre călătorii, și familia. Și cam atât. În schimb, a fost la vreo două școli să le vorbească copiilor despre munte. Mulți îi spun că vor și ei să meargă pe munte, pe unde a fost ea. „Dar nu-i lasă părinții”, zice Geta.

Pe ea, tatăl a încurajat-o mereu. De la el a pornit, dar n-a durat mult și rolurile s-au inversat – era ea cea care insista să meargă în expediții. A început la 3 ani, pe Postăvaru; anul acesta, la 13 ani era tot acolo, cu ai ei, sărbătorind ziua ei de naștere cu mâncare la ceaun, la cort. 10 ani. O viață întreagă, viața ei, pe munte.

Prieteni n-are prea mulți, spuneam. După sora ei, poate cea mai bună prietenă este o fată, Marinke, din Germania de fel. Cu Crina „Coco” Popescu, soră-sa, vorbește de toate, și de munte, și de băieți, de toate. Din păcate, nu prea mai fac multe împreună, căci Coco e la facultate acum, studiind energia regenerativă. Ea, Geta, vrea să facă Sportul. În America ori Austria, că „acolo sunt cele mai bune facultăți”. Dar e bună și la narat, spune Ileana, o prietenă de familie. „Este foarte expresivă, te poate face să-ți imaginezi clar, cu detalii, orice peisaj. Îi place și să deseneze, dar nu prea se pricepe”. Geta își amintește clar că, odată, pentru școală, la întoarcerea din vacanța de vară, a desenat o girafă și Muntele Kilimanjaro. Îi întrebase profesoara ce făcuseră peste vară, iar ea tocmai ce se întorsese din expediție...

La televizor, acasă nu se uită. Doar când merge la bunici ori stă la Ileana. Îi plac filmele, mai ales cele cu și făcute de Nicolaescu. A văzut Pistruiatul, seria Comisarul, Ringul, îi place și Rocky, chiar dacă nu-i cu Nicolaescu. De citit, citește, dar cam încet. Îi ia cam mult să termine o carte. „Cât mi-a luat mie să citesc Divergentul (n.r. prima carte din seria Divergentul, a Veronicăi Roth), Marinke a terminat toată seria”. Când am întâlnit-o, citea Sub aceeași stea, a lui John Green.

Cu animalele s-ar juca toată ziua. Acasă au avut doi câini, ciobănești caucazieni. „Și pisici. Multe. Acum, însă, nu mai avem niciun animal, că nu mai avem timp de ele”.

Merge mereu în tot felul de excursii, pentru că pe munte e inima ei. Dar dintre toate, favoritul este alpinismul de altitudine. Poate chiar e pe locurile 1-2-3. Apoi vine escalada. Se antrenează constant. Are chiar un panou amenajat de domnul Popescu, tatăl, adică, în casă. Când era mică-mică, a încercat să se urce pe un perete închinat („surplombat puțin”, mai specific). N-a reușit, firește, dar tatăl ei și-a dat seama că merită să o îndrume în direcția asta. Așa a și făcut și, de la 3 ani și până acum, sporturile pe verticală i-au devenit Getei o a doua natură. Pentru antrenament, acasă, pe lângă cățăratul pe panoul amenajat, face tracțiuni, genuflexiuni, bricege.

Îi place și să se dea cu bicicleta și cu rolele. Cu bicicleta a învățat să facă mici acrobații, cum a văzut la băieții de pe la școală. Cu rolele, se dă în viteză. Geta face multe în viteză, vorbește, merge, aleargă, se mișcă în viteză. De fapt, vrea, când mai crește și-și ia permisul de conducere, să participe la raliuri. Cum a făcut tatăl ei.

De înotat nu știe, n-o învățat încă. Dar îi place apa. Oceanul, mai exact. La fiecare final de expediție, ori de câte ori este posibil, ultima oprire este malul oceanului, pentru o clipă de relaxare.

Și face tot felul de obiecte din etamină ori hârtie. A învățat la lucru manual. „Îmi place la lucru manual. Am început cu felicitări pentru mama, dar am trecut la ceva mai avansat – anul acesta, de ziua lui, i-am făcut cadou lui tata un cub din hârtie, ce se desface, pe care am așezat o mulțime de poze din expediții”.

 

Expedițiile. Și încă ceva.

Dintre expediții, cel mai fain i s-a părut în Chile, când a urcat Ojos del Salado. Lagunele turcoaz („nu verde-albastru, ci turcoaz limpede-limpede”), păsările flamingo, deșertul, totul i s-a părut superb. „Superb” este un cuvânt pe care îl folosește des. Îi plac cuvintele și este avântată când povestește. Vorbește destul de mult, își dă seama de asta. Crede că adulții, străinii, din politețe, nu prea-i spun asta, dar își dă ea seama. Asta, însă, n-o oprește din povestit.

Jungla nu i s-a părut cu nimic spectaculoasă. A văzut-o când a mers în Tanzania. N-a văzut șerpi atunci, dar foarte bine, că nu-i plac. Nu-i plac târâtoarele. Mai degrabă atinge un șoricel, decât un vierme ori șarpe. Vrea, însă, să ajungă din nou în Africa pentru un safari mare, să vadă elefanți și lei. Pe aceștia nu i-a întâlnit. Doar girafe, din mersul mașinii. Tare simpatice i s-au părut. „Nu, la zoo nu m-am dus. De ce să o fac? Am văzut multe din animalele de acolo deja, și nu în niște cuști, în libertate”.

În expediții, ceilalți din grup o tratează ca pe un om mare, căci nu fuge de efort ori responsabilitate. Și întotdeauna învață ceva nou. Pe Denali, de exemplu, a mers pe rachete. O mai făcuse o dată, în Retezat, dar foarte puțin, așa că acum a fost o experiență inedită. A tras și la sanie mai tot drumul. „Cam 20 de kilograme. Și frig!... Frig rău!”.

Acum, aproape că este pregătită pentru Everest, care este planificat pentru primăvara lui 2017. Nu știe dacă va putea urca, există o limită de vârstă, 16 ani. (n.r. În septembrie 2015, Guvernul Nepalez a decis să introducă noi restricții pentru ascensiunea pe munte, limitând accesul persoanelor neexperimentate, în vârstă ori prea tinere, ori a căror stare de sănătate nu le permite să meargă singure, pe propriile picioare. Anul acesta, lui Tyler Armstrong, 12 ani, i-a fost refuzată cererea de a urca pe Everest). Tatăl ei discută acum cu autoritățile, să vadă dacă se poate face o excepție, dat fiind palmaresul ei. A mai obținut o dată una din partea Guvernului Argentinian, când i s-a permis să urce Aconcagua (n.r. 6.960m, cel mai înalt vârf din lume în afara Asiei), în ciuda faptului că nu avea încă 14 ani.

Nu-i e frică de Everest. De fapt, Getei pare să nu-i fie frică de nimic pe munte. Are încredere totală în tatăl ei. „Tata știe exact ce este de făcut”.

Am întrebat-o unde în lume ar vrea să mai ajungă. E tot un munte. „Antarctica. Sidley ori Vinston. Acolo, doar câteva femei au ajuns. Coco a fost prima”. (n.r. Coco este prima alpinistă din lume care a  urcat pe Sidley, realizând atunci unul dintre cele 7 recorduri mondiale oficiale ce i s-au alocat).

Pe munte, mănâncă mâncare gătită, în mare parte. Paste, cartofi, diverse, cam ca acasă. Cu toții în familie sunt ovo-lacto-vegetarieni. Bucătar este domnul Popescu. „Tot ce face este foarte bun”. Dar a gătit și ea o dată. Într-o expediție, a luat niște paste, le-a pus la fiert și a pregătit un sos de a ieșit chiar mai bun ca al tatălui ei. Însă mama se pricepe la prăjituri. Îi plac la nebunie negresele, plăcinta cu mere, tortul de ciocolată, cozonacul și clătitele. „Totul fără zahăr”. Mofturoasă nu-i. Dar nu amestecă gusturile, dulce cu sărat, de exemplu. „Nu înțeleg de ce ai face-o, deși poate nu e rău ce iese”. Face totuși o concesie porumbului mexican. Porumb dulce, fiert, cu multă boia iute. „Mmm, e foarte bun!”

Se bucură pentru toate aceste reușite (n.r. vezi cartea de vizită, la finalul textului), dar nu ține la ele. De fapt, se bucură că vin alții, mai tineri, din urmă, care vor să i le bată. Pe ea o mulțumește că le are în palmares, în rest, nu contează. De exemplu, o prietenă de-a ei, Irina, de 10 ani, va încerca să urce pe Ararat ori Damavand, în încercarea de a o devansa pe Geta.

Ea, Geta, are planurile ei. Să fie prima femeie care să finalizeze atât 7 Summits, cât și 7 Vulcanoes. Știe clar ce vrea. Se bazează pe tatăl ei 100%, pe experiența și voința ei, și crede că va reuși. Și mai vrea să moștenească de la tatăl ei 7 Munți în Grădina Carpaților și Altitude Expeditions Team, divizia de munți înalți a clubului sportiv montan Altitudine, din care face parte. Vrea să-i ducă pe oameni mai aproape de munte, așa cum face tatăl ei.

Epilog

Geta pare puțin timidă când o întâlnești prima oară. Așa, puțin stângace. Dar nu e, mai degrabă foarte politicoasă și căutând să vadă cum e omul din fața ei și cum decurge discuția. Odată ce se relaxează, începe într-adevăr să turuie. Are tot felul de lucruri de povestit și se vede că îi place să o facă. Dar stare nu are. Se mișcă constant. Preferă să meargă decât să stea pe o bancă, dar nici mersul nu e liniștit. E soldățesc, așa. Mers de soldat mic. Ridică genunchii, ca și cum i-ar fi teamă că anchilozează dacă îi lasă în poziția lor normală. De stat jos, o face, dar scurt. Cum spuneam, preferă să se miște. Și râde. Râde mult, cu gropițe și ochi mari.

Da, Geta poate că stârnește controverse prin activitatea ei, puțin obișnuită la un copil de vârsta ei, cel puțin în România. Este, de altfel, un subiect mult discutat, controversat chiar la nivel internațional, acela al vârstei tot mai fragede la care copiii se implică (ori sunt implicați) și se antrenează în sporturi extreme la care până și adulții întâmpină dificultăți serioase (gen parcour, alpinism de altitudine, base jumping). Însă Geta este ferm convinsă că asta vrea să facă și se antrenează să fie cât poate de bună și pregătită.

Așă că, toate pânzele sus și mult succes, tânără fată!

PS: Între 20 și 31 octombrie 2016, Geta va fi din nou pe drum, în Papua Noua Guinee, pentru a urca Mt. Giluwe, cel mai înalt vulcan din Australia și Oceania. Este al șaptelea vârf din Circuitul 7 Volcanoes. 

Carte de vizită:

  • Data nașterii: 4 iunie 2003
  • Legitimată la Clubul Sportiv Montan Altitudine
  • Discipline: alpinism de altitudine, escaladă sportivă
  • Cea mai tânără alpinistă din lume pe Mt. Ararat, Damavand, Sabalan, Ojos del Salado, Aconcagua, Pico de Orizaba, Denali
  • 3 titluri Campioană Naționala la escaladă
  • 1 distincție Alpinistul Anului 2015 pentru Alpinism de altitudine la categoria copii
  • website: http://dorgetapopescu.blogspot.ro/

 

 

Federația Română de Alpinism și Escaladă

Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE) este o federație sportivă națională, persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, autonomă și apolitică. FRAE s-a constituit în 2002 prin asocierea cluburilor sportive și asociațiilor județene, conform Legii Educației Fizice...

Mai mult...

Newsletter